Legenda lui Narcis

Alchimistul lua o carte pe care o aduse cineva din caravana. Tomul era fara coperta, dar reusi sa-i identifice autorul: Oscar Wilde. In timp ce rasfoia paginile, gasi o poveste despre Narcis.
Alchimistul cunostea legenda lui Narcis, frumosul baiat care-si contempla zilnic propria frumusete intr-un lac. Era atat de fascinat de el insusi, ca intr-o buna zi a cazut in lac si a murit inecat. In locul acela, a aparut o floare care s-a numit narcisa.
Dar nu asa isi incheia Oscar Wilde povestirea. El spunea ca atunci cand a murit Narcis, au venit naiadele - zeitele izvoarelor si ale padurii - si au vazut lacul transformat dintr-unul cu apa dulce, intr-un ulcior cu lacrimi sarate.
- De ce plangi? au intrebat naiadele.
- Plang pentru Narcis, raspunse lacul.
- Ah, nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis, continuara ele. La urma umerlor, desi noi am alergat mereu dupa el prin padure, tu erai singurul care puteai sa contempli de aproape frumusetea.
- Dar Narcis era frumos? intreba lacul.
- Cine altul poate sti mai bine decat tine? raspunsera, surprinse, naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme. intr-un tarziu, zise:
- Il plng pe Narcis, dar niciodata n-am stiut ca el era frumos. il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele, eu puteam sa vad reflectata, in fundul ochilor lui, propria-mi frumusete...